Libertate, te iubim! Ori învingem, ori murim! - expoziție de fotografii

18 februarie - 31 martie

Home » Evenimente » Libertate, te iubim! Ori învingem, ori murim! - expoziție de fotografii

 

 

"Fotografia e felul meu de a smulge vieții, clipa trecătoare. Înțelegi, tinerețe?"
Constantin Duma

  • Clipa trecătoare de acum mai bine de treizeci de ani a fost una plină de nebunie, curaj și speranțe de mai bine. Și nu au smuls-o mulți mai bine în imagini decât maestrul Constantin Duma. Un exponent de seamă al vieții culturale a Timișoarei, fotograf de mai bine de 50 de ani, ”Tinerețe” - așa cum e cunoscut de către cei care îl iubesc și îl apreciază - a înfruntat gloanțele, bătaia și ferocitatea forțelor de ordine pentru a surprinde în imagini Revoluția Română. Sentimentul de a lua parte la un moment istoric l-a îndemnat pe Constantin Duma să realizeze fotografii care au rămas documente de bază ale evenimentelor din decembrie 1989.
  • Expuse de zeci de ori în toți acești ani scurși, prima oară aduse în fața publicului imediat după Revoluție, în centru, aceste fotografii sunt o mărturie aproape vie a dorinței timișorenilor de atunci. Toate idealurile și răzvrătirea lor sunt transpuse superb în imagini alb-negru sau color din acele zile fierbinți.
  • În perioada 18 februarie 2023 - 31 martie 2023 vă invităm pe toți, timișoreni sau nu, tineri sau bătrâni, pentru a păși din nou în atmosfera ACELUI decembrie. Vă așteptăm în piațeta My Town (Iulius Town Timișoara) pentru a privi fotografiile realizate de Constantin Duma, plini de respect pentru ceea ce am fost odată și pentru ceea ce ar trebui să fim din nou.
  • Libertate, te iubim! Ori învingem, ori murim! este titlul expoziției temporare de fotografie pe care Druckeria, în parteneriat cu Iulius Town Timișoara și Vreau Casă Nouă, o aduce în atenția cetății. Evenimentul de vernisaj al expoziției va avea loc pe data de 18 februarie 2023, cu începere de la ora 19.00. Vom avea ocazia să îi oferim aplauzele noastre maestrului Constantin Duma, ca semn de prețuire pentru toată munca pe care a depus-o în ultima jumătate de veac pentru a scoate la lumină Timișoara aceea frumoasă pe care o iubim cu toții. 
  • Ne încălzim apoi alături de DJ K-Lu, Dani Tobe și DOXĂ (MCs United Timișoara) și Cedry2k - unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați artiști rap din România într-un concert cu nerv și mesaj puternic!

 

Libertate, te iubim! Ori învingem, ori murim!

Expoziție de fotografie Constantin Duma - Revoluția Română, decembrie 1989 - martie 1990

 Piațeta My Town (exterior Iulius Town Timișoara, Calea Al. I. Cuza intersecție cu str. Demetriade)
18 februarie 2023 - 31 martie 2023
 Accesul este gratuit

Informatii clienti
+40 256 401 600
Adresa de email
contact@iuliustown.ro
Locatie Iulius Town
Piața Consiliul Europei nr. 2, Timisoara
Program Iulius Town
MAGAZINE: 10.00-22.00 AUCHAN: 07.00-22.00
ABONARE NEWSLETTER
Inscrie-te mai jos pentru a primi ultimele noutati!
SC Attrius Developments SRL, Str. Palas, nr. 7A, cladirea A1, etaj 2, birou A.b-28, RO37160477, J22/488/2017, Capital social 220 RON
© Copyright 2024 Iulius Town
Web design by Royalty